Horoscopul zilei de 29 octombrie 2018 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 29 octombrie 2018 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 29 octombrie 2018 spune că astăzi nativii din zodia Pești vor avea ocazia să trăiască totul la extrem și vor avea parte de emoții puternice, intense, copleșitoare.
Cei născuți în zodia Berbec se vor afla la mijloc într-un conflict cu rudele. Nativii vor încerca să fie împăciuitori, obiectivi și echilibrați, însă trebuie să se aștepte să fie criticați de membrii familiei, indiferent de ce parte se clasează. Horoscopul de azi pentru zodia Berbec le cere să fie răbdători și toleranți la vorbele ce le vor trece pe la ureche. (Citește și Horoscop lunar. Previziuni pentru luna noiembrie 2018)
Cei născuți în zodia Taur trec printr-o etapă în care se retrag și se închid în carapace pentru a analiza niște situații ce au legătură în mod direct cu starea sufletească, dar și cu niște decizii relativ recente pe care le-au luat sub impulsul momentului. Nativii vor reflecta încercând să-și descopere sensul vieții. Horoscopul de azi pentru zodia Taur le cere să aibă răbdare și să nu uite că Venus, guvernatoarea lor, este retrogradă până la jumătatea lunii viitoare, deci slabe șanse ca deciziile luate acum să le fie de bun augur mai târziu.
Cei născuți în zodia Gemeni sunt tentați, sub impulsul momentului, să facă niște cheltuieli suplimentare și astfel să-și dezechilibreze bugetul. Dacă nu este vorba de cumpărături sau plăți urgente, sunt sfătuiți să se tempereze. Nativii pot avea, de asemenea, discuții pe tema banilor cu partenerul de cuplu și nu este exclus să primească reproșuri pentru felul în care administrează finanțele familiei. Horoscopul de azi pentru zodia Gemeni le cere să fie cumpătați în toate acțiunile care vizează acest sector.
Cu Luna, întocmai guvernatoarea lor, în tranzit prin semnul lor, cei născuți în zodia Rac vor deveni mai sensibili, mai emotivi și mai sentimentali. Nativii visează cu ochii deschiși și trăiesc mult mai intens clipa. Horoscopul de azi pentru zodia Rac îi atenționează asupra faptului că pot fi foarte ușor răniți de vorbele celor din jur. Pe de altă parte, le aduce un farmec personal aparte de care se pot folosi pentru a cuceri.
Cei născuți în zodia Leu pot lăsa niște gânduri, emoții sau sentimente să pună stăpânire pe ei și să le influențeze niște decizii de moment. Nativii caută compania persoanelor care le pot îmbunătăți starea de spirit și evită discuțiile în contradictoriu sau critice. Horoscopul de azi pentru zodia Leu îi sfătuiește să fie atenți la starea de sănătate, deoarece niște neplăceri, disfuncții gastrointestinale se pot manifesta cu brutalitate acum. Atenție la alimentație!
Cei născuți în zodia Fecioară devin mult mai atenți la atitudinea și acțiunile unui prieten și pot constata că o prăpastie s-a format între ei. Nativii nu mai simt să aibă încredere și vor tinde să se îndepărteze și chiar să pună punct relației care nu-i mai reprezintă. Horoscopul de azi pentru zodia Fecioară îi atenționează asupra posibilelor conflicte de opinie care pot lua naștere cu o persoană din anturaj.
Cei născuți în zodia Balanță se preocupă de propria imagine, de funcția pe care o au la locul de muncă și sunt interesați să afle ce părere au cei din jur despre ei. Pentru nativi va conta foarte mult felul în care sunt văzuți de ceilalți și sunt dispuși să facă tot ce le stă în putere pentru a se asigura că aceștia percep întocmai ceea ce ei își doresc. Horoscopul de azi pentru zodia Balanță îi sfătuiește pe aceștia să nu se implice în activități care presupun riscuri prea mari.
Cei născuți în zodia Scorpion dau dovadă de o mare putere de convingere și nativii se vor folosi de acest atu de moment pentru a obține ceea ce-și doresc. Este posibil să fie puși față în față cu niște convingeri, principii pe care și le-au asumat în trecut și care acum par să nu-i mai reprezinte. Horoscopul de azi pentru zodia Scorpion le oferă ocazia să trăiască intens un moment și le cere celor care au înclinații artistice să dea frâu liber talentului. Este posibil ca prin artă să se exprime mult mai ușor.
Cei născuți în zodia Săgetător intră în conflicte serioase din caura unor neînțelegeri, greșeli financiare. Sumele de bani cuvenite nu ajung la ei sau ajung defalcate. Totodată, nu este exclus să primească mai puțini bani decât se așteptau. Acest context defavorabil financiar va mai dura cel puțin două zile de acum înainte, iar horoscopul de azi pentru zodia Săgetător le cere să-și păstreze cumpătul și să aibă răbdare că situația se va rezolva după dizolvarea aspectului.
Cei născuți în zodia Capricorn au parte de discuții complicate, contradictorii și obositoare cu un partener de afaceri. Aspectul poate viza și partenerul de cuplu, cu atât mai mult cu cât la mijloc este vorba de un proiect comun și de finanțe comune. Nativii sunt rigizi, ambițioși și nu tolerează nimic. Nu sunt dispuși la compromisuri. Horoscopul de azi pentru zodia Capricorn le cere să nu transforme situația într-un ring de luptă și nici pe parteneri în adversari pentru că vor avea mai mult de pierdut.
Cei născuți în zodia Vărsător nu se simt în apele lor, în special la locul de muncă unde totul îi deranjează și îi obosește și nu au niciun spor în rezolvarea sarcinilor. Starea organică nu va excela, iar nativii pot avea parte de dureri de cap, stări de amețeală, greață, respirație greoaie și moleșeală. Horoscopul de azi pentru zodia Vărsător îi sfătuiește să se odihnească mai mult și să renunțe la dietele sau regimurile alimentare mult prea drastice.
Cei născuți în zodia Pești au parte de trăiri puternice, intense, copleșitoare și încărcate de emoție. Nativii simt nevoia unei îmbrățișări, simt nevoia de înțelegere, empatie și sprijin din partea persoanei iubite, iar cei care sunt singuri resimt mai mult ca niciodată nevoia unui partener de viață. Horoscopul de azi pentru zodia Pești îi atenționează pe acei nativi care au copii că tind să fluctueze în atitudine și să devină când excesiv de autoritari, când excesiv de îngăduitori. Moment favorabil creației și artiștilor.